În postarea anterioră am vorbit despre o idee de numerotare a meselor cu ajutorul pozelor din copilărie, iar acum vă venim în întâmpinare cu un suport foarte simpatic care vă poate ajuta să puneți în practică această idee. E vorba despre acest suport clopoțel, din metal, cu o fundiță în partea superioară. Fundița inclusă este albă, dar se poate foarte ușor schimba cu o panglică de altă culoare dacă veți dori dumneavoastră. Fixarea cardului se face în partea de sus, care este sub formă de inimioară. Mi se pare interesant că clopoțelul funcționează și se poate suna din el și chiar m-am gândit la nunțile românești unde se bate cu furculița în pahar pentru a cere un sărut mirilor, că acest clopoțel ar putea înlocui foarte ușor obiceiul. Înălțimea lor este de aproximativ 5 cm. Acest suport se poate folosi pentru a fixa cardul cu numărul mesei respective, numele invitatului care este așezat acolo, pentru a decora masa de guestbook cu câteva poze sau pentru a scrie numele preparatelor de pe candy bar.
Suport clopoțel
8 lei/ buc
Pentru comenzi și alte informații vă invit să ne scrieți la contact@detaliidenunta.ro .