marți, 20 septembrie 2016

DIY Ghirlandă din hârtie de mătase


Am vrut să încerc această ghirlandă de mai mult timp și tot nu mi s-a ivit ocazia și timpul necesar, dar anul acesta a fost momentul ei. Am căutat online instrucțiuni și m-am pus pe treabă. Voi încerca mai jos să vă explic cum am făcut și veți vedea că nu e dificil.

Avem nevoie de:
- hârtie de mătase
- foarfecă
- washi tape
- sfoară


În funcție de cât de mare vă este coala de hârtie de mătase și de cât de pufoasă vreți să fie ghirlanda, veți îndoi hârtia în mai multe sau mai puține bucăți. Eu am îndoit o coală în jumate pe lungime și încă o dată pe lățime. Apoi cu ajutorul unei foarfeci sau cutter tăiem fâșiile, care nu trebuie să fie egale și nici prea înguste.


Desfacem coala de hârtie și tăiem în jumate. După cum spuneam, dacă vreți să fie mai plină ghirlanda puteți sări acest pas.


Luăm fiecare bucată în parte și învârtim mijlocul de la un capăt la altul. Din când în când aranjați fâșiile ca să nu se încâlcească și să se rupă apoi.


Pentru pasul următor continuăm să răsucim mijlocul hârtiei, dintre fâșii astfel încât să fie destul de tare.


Formăm un cerc din mijlocul colii, pe care l-am tot răsucit și acum e destul de tare. Prin această gaură vom trece sfoara pentru a suspenda ghirlanda. Pentru a fixa bucla eu am folosit washi tape, dar la fel de bine puteți folosi bandă adezivă simplă  sau chiar o ață mai subțire.


Eu am folosit ghirlanda la un baby shower de această dată, dar se potrivește foarte bine și la nuntă pe Candy Bar sau la o petrecere în grădină. Alegeți culorile dorite și puteți trece la treabă!



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...