marți, 21 octombrie 2014

Nuntă Alex și Andreea - Cristian Ana Photography


Mă bucur că am onoarea să vă prezint azi o nuntă de genul celor pe care le tot admiri și după o vreme te întorci la ele să mai vezi odată pozele. Și mă bucur cu atât mai mult cu cât această nuntă e din România și a fost pregătită în cel mai mic detaliu! Din start pot să zic că pozele m-au înveselit, ideile lor mi-au pus zâmbetul pe buze, iar fotografiile cred că au capturat cele mai importante momente perfect (felicitări Cristian Ana Photography). Dintre elementele mele preferate trebuie să menționez lampioanele suspendate din cort, diagrama cu așezarea invitaților la mese, perdeaua de păsări origami și simpaticele umerașe. Mulțumim miresei că a fost așa drăguță și a acceptat să ne spună și câteva informații din interior, așa că îi dau cuvântul.


Cu cât timp înainte v-ați apucat de pregătiri?

 Am început pregătirile cu vreun an și două luni înainte, însă n-am făcut prea multe lucruri, mai bine zis am bifat de pe listă ceea ce era mai important – ne-am ales locul petrecerii, biserica, wedding plannerul, fotograful și videograful. Restul  lucrurilor le-am pregătit într-un ritm alert cu 5-6 luni înainte de nuntă. 





Ce au apreciat invitații cel mai mult?

Dincolo de locul boem în care s-a desfășurat petrecerea – un cort situat pe un câmp, lângă un lac, printre livezi și câmpuri cu floarea soarelui, de toate decorurile pregătite cu minuțiozitate de mireasă, de aranjarea meselor, florile pregătite de Petalia flori cu poveste și lista poate continua ca și cum invitaților le-ar fi plăcut totul,  eu cred că cel mai mult ne-au apreciat pe noi doi. Unii invitați ne-au transmis că e cea mai frumoasă nuntă la care au fost vreodată, dar cei mai mulți ne-au transmis că așa miri dansatori, energici și fericiți n-au mai văzut niciodată. Chiar și eu am fost surprinsă de soțul meu, care a dansat fără oprire până dimineață



Care a fost cel mai frumos moment?

Nunta în sine a fost minunată, dar dacă ar fi totuși să aleg, un moment special a fost alaiul de bicicliști care ne-au condus până la biserică.




Dacă ați făcut voi anumite decorațiuni vă invităm să ne spuneți despre ele (care, despre proces, cost, etc).

Menționez de la început că locuim în Belgia, așa că toate decorațiunile pe care le-am făcut le-am transportat ulterior în România. La începutul organizării, am învățat de pe youtube cum să fac cocori origami din hârtie pentru că mi-a plăcut ideea să am sute de păsări agățate de ghirlande care să fluture în adierea vântului. Am cumpărat două cutii de hârtie colorată, soțul meu le-a tăiat în formă pătrată cu ajutorul unei ghilotine și în fiecare zi, oriunde mă aflam împachetam cocori de hârtie. I-am plimbat în diverse locuri, pe la prieteni, în TGV-ul dintre Paris-Bruxelles, în avionul dintre Bruxelles - București dus-întors, în general oriunde puteam împacheta hârtia și în final pe autocarul dintre Liege – București, când au ajuns la destinație. De asamblatul lor în ghirlande s-a ocupat tata cu două prietene. 

Am realizat pentru fiecare invitat câte o mărturie colorată – magneței din lut cu biciclete pictate. I-am modelat în forme geometrice, i-am uscat, pictat, lăcuit pe fiecare în parte. Apoi tata, tot cu prietenele tragi, dar și cu soțul meu le-au pus în pliculețe cu etichete și fundițe colorate.

Pentru aranjamentele florale am ales ceva oarecum rustic și boem – borcane, pe care tata le-a decorat cu dantelă, pânză de iută și sfoară. Dantela am cumpărat-o din Paris, pânza și sforile din Liege. S-au încadrat perfect în decor și în ideea de garden party. 

La partea cu placecardurile am avut ceva de muncă, căci m-am decis greu cum anume vreau să arate. La început vroiam să le pictez pe toate în acuarele și să le scriu caligrafic cu tuș, frumos de mână. Apoi am descoperit în magazinul meu de artă preferat, ștampile cu biciclete și cu litere și așa am ajuns să ștampilez în culori numele invitaților literă cu literă. Pentru prietenii soțului, care sunt veterinari, am dat comandă de placecarduri cu urechi de animăluțe, la prietena mea VixyBlu.  De restul papetariei (numere de masă, meniuri, etichete pentru dulciuri) s-a ocupat Simcute, pentru design și print, după picturi făcute de mine. 

Am mai pictat cutia pentru verighete, două litere din lemn, reprezentând inițialele noastre A&A, 3 căsuțe din lemn pe care am scris “fericire”, “iubire” ,“happy love” și în interiorul cărora am pus lumânări cu led-uri, umerașe cu “bride” & “groom” și nelipsitele biciclete. 

Pentru poze și amuzamentul invitaților, am tăiat manual împreună cu o prietenă, cartoane colorate în formă de mustăți, buze și ochelari.

Și decorurile nu s-au terminat aici. Cadouri fistichii mi-a făcut un trandafir mare de hârtie și tot ea a pregătit pontonul cu 7 flori gigant de hârtie, între 1.6-2m. Lista ar fi continuat tot așa, cu măscuțe cu animăluțe și alte idei năstrușnice pe care eu le-aș fi pus în scenă dacă aș mai fi avut timp.

Una din cele mai frumoase surprize a fost cadoul primit de la două fete talentate – Nicomade și Zubiju, care mi-au dăruit două figurine pentru tort, care ne reprezintă pe noi, realizate din fimo. 





Care a fost cel mai greu lucru de achiziționat sau făcut pentru nuntă?

Cel mai greu lucru a fost achiziționarea unor mici lampioane colorate, pe care vroiam să le prindem de balustradă. Primisem în poștă o ofertă că se vor găsi la un anumit supermarket (de aici din Belgia) într-o anumită zi. Problema noastră a fost că am ajuns prea târziu și am căutat în toate supermarketurile din oraș și din împrejurimi (14 la număr) până s-au închis. Am cumpărat în final o cutie de lampioane colorate, una de lampioane galbene și două cutii cu lampioane albe. Când am ajuns acasă soțul meu le-a desfăcut pe toate și le-a intersectat până am obținut 4 șiraguri similare ☺ 




De unde v-ați inspirat?

Aș putea spune în general că am fost eu o mireasă inspirată, dar nu am să neg că au avut un mare efect asupra mea imaginile descoperite pe Pinterest, site-urile cu fotografii mei de nuntă preferați ale căror postări le urmăream săptămânal, site-urile  pe care le citeam – Wedding Chicks  & Green Wedding Shoes și nu în ultimul rând nunțile organizate de wedding plannerul meu – Andrada Sas, au fost și ele o sursă de inspirație. 



Ce ai schimba acum?

A fost mult prea frumos totul ca să mai vreau să schimb ceva. 





Un sfat pentru viitorii miri...

Le transmit viitorilor miri să gândească liber, să trăiască clipa, să se bucure de toate momentele care implică organizarea și realizarea nunții, dar mai ales de ziua lor și nu în ultimul rând, să își aleagă un fotograf talentat care să surprindă esența evenimentului. 




Furnizori
Locatie – I Do Weddings
Foto – Cristian Ana 
Video – Cristian Claudiu
Make-up – Andreea Cecilia
Hairstyle – Andreea Iordache
Rochie mireasa  – Daniela Toma
Bijuterii – Jasmin Blanc Boutique
Pantofi – Peter Kaiser și balerini Ana Parvan
Mire – Pantofi+ Costum: Hugo Boss
Papioane: Madalina Spirleanu
Papetarie – Vixy BluSimcute
Flori handmade de hartie: Quilling Gifts / Cadouri Fistichii
Cake Topper: Nicomade.ro + ZuBiju
Coregrafie – Rigadonne
Decor cocori origami – mireasa
Muzica – DJ Bogdan Nicolescu
Planning & coordonare eveniment – The Wedding Styler


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...