În ultimul timp parcă am admirat mai mult nunți colorate și cred că fiecare nuntă are farmecul ei. Câteodată mi se pare că o nuntă într-o singură culoare e deosebită, iar altă dată nu-mi pot desprinde ochii de la curcubeul de culori ales pentru nuntă. Adevărul e că nu culorile fac o nuntă deosebită, ci mirii, atmosfera și faptul că decorul vă reprezintă. Acestea fiind spuse, să revenim la Floarea miresei (Gypsophila) o floare foarte delicată care se potrivește de minune cu o grămadă de culori, dar strălucește atunci când domină aranjamentele florale.