Având în vedere că și mie îmi place să fac lucruri hand-made, apreciez foarte mult când văd o nuntă cu o mulțime de astfel de elemente. Mi se pare că lucrurile făcute manual de mireasă sau cei apropiați mirilor aduc un sentiment de familiaritate și căldură. De asemenea, paleta de culori aleasă de acești miri este foarte plăcută, perfect combinată cu elemente precum lemnul și sfoara.
Buchetul si alte mici detalii sunt din materiale textile, nasturi și accesorii. Practic trebuie să faceți broșe de diferite mărimi, modele și texturi și să le potriviți foarte bine.
Nu vreau sa ma repet, dar baloanele de sapun sunt excelente pentru a crea o atmosferă de poveste. Copiii se vor bucura nespus de această ocazie de a face baloane și sunt sigură că și unii dintre invitați vor profita de acest lucru.
Decorul meselor nu trebuie să fie foarte complicat pentru a fi impresionant! Avem aici un exemplu foarte bun: folosiți sticle și sfoară! Dacă aveți nevoie de tutorial am făcut unul mai demult: Vază cu sfoară.
Sursa: RockNRollBride
Photography: Flickerhappy Studio