In primul rand: aruncarea buchetului. Exista mai multe posibile surse ale acestei traditii. Unii cred ca aruncarea buchetului era o distragere a atentiei, timp in care mirele si mireasa paraseau nunta. Altii spun ca mireasa inmana buchetul unei fete la plecare. In prezent, mireasa arunca buchetul unui grup de fete necasatorite, iar cea care prinde buchetul, se presupune ca se va casatorii urmatoarea.
In al doilea rand: jartiera. Mireasa trebuia sa poarte acest accesoriu pe piciorul drept, iar mirele trebuia sa treaca primul test din viata de familie: sa dea jos jartiera cu dintii. Apoi aceasta se arunca barbatilor necasatoriti, iar cel care o prindea, urma sa se casatoreasca cu cea care a prins buchetul. In prezent, mireasa poate alege daca doreste sa poarte jartiera sau nu, si daca vrea sa ofere invitatilor acest moment de spectacol cand mirele trebuie sa o dea jos (cu dintii sau nu) si sa o arunce baietilor.
In ultimul rand este o traditie de care am auzit doar recent, dar mi se pare foarte frumoasa. Isi are originea in Turcia si iata ce trebuie sa faceti: domnisoarele de onoare se semneaza pe talpa pantofilor miresei, iar numele care nu se sterge pana la sfarsitul nuntii, o reprezinta pe cea care se va casatorii urmatoarea.
Chiar daca nu prea se intampla ca cea care prinde buchetul sau a carui nume nu se sterge sa se casatoreasca urmatoarea, aceste traditii aduc momente de voie buna la nunta!