miercuri, 14 martie 2012

DIY Ghirlande

Salut! V-am spus ca imi place sa fac si apreciez la o nunta lucrurile facute manual (DIY= do it yourself), de aceea, azi vreau sa incercam ceva impreuna! Ghirlandele: foarte simplu de facut, potrivite pentru diferite evenimente, nu numai la nunta. Pentru inceput vreau sa va spun ca eu am folosit multe culori, imi plac lucrurile colorate, dar puteti folosi doar o culoare (culoarea nuntii) pe mai multe nuante, sau doua culori, daca vreti sa fie mai classy. Avem nevoie de: foi colorate (eventual cu ceva model), foarfeca, un carton, liniar, puncher, sfoara sau panglica, creion.
Am taita un sablon din carton: un triunghi, o jumatate de inima si o jumatate de cerc. Cand taiati inimile, indoiti coala in doua, desenati sablonul jumatatii de inima, cu mijlocul la indoitura foii, si decupati. Cand desfaceti foaia aveti o inima. <3

Apoi am gaurit formele in partea de sus folosind un puncher rotund (e super tare daca aveti puncher cu forme: inima, stea, etc). Dupa aceea am trecut sfoara sau panglica prin fiecare gaura. Daca folositi sfoara, incercati sa o treceti pe la spatele formei, dar daca aveti o panglica ce merita expusa, puteti sa o treceti prin fata. La inimi, cred ca intotdeauna trebuie prinsa prin spate. 
Pentru un aspect si mai interesant am aduagat stampile pe inimile care erau dintr-o singura culoare. Pe cea albastra este o stampila subtila cu un manechin. Pe cea verde, am stampilat "Falling in love", iar pe cea mov "You and me", un cadou si un tort. Imi cer scuze ca nu se prea intelege in poze. Ideea e ca puteti folosi tot felul de stampile si diferite culori. Ce as mai adauga eu ar fi niste nasturi, preferatii mei. Sau sclipici daca vreti, puteti picta pe ele daca aveti talent. Ce va trece prin cap, incercati! 



Partea practica la ghirlande este ca puteti sa scrieti ceva pe ele. Mai jos, pe cele semicerc eu am scris numele noastre, tot cu stampile. Daca scrieti pe cele triunghi puteti scrie cate o litera pe fiecare forma. Se mai obisnuieste sa se scrie "Just Married" sau varianta in romaneste. Trebuie sa luati in considerare unde veti pune ghirlanda, cat spatiu este, ce culoare are peretele si cum o veti prinde.

Mai jos puteti vedea cele trei ghirlande facute de mine azi: din triunghiuri, din inimi si din semicercuri. Parca inveselesc camera, ma bucur ca le-am facut. Acuma ma gandesc unde sa le pun. :) La nunta puteti decora sala cu ghirlande, sau puteti pune deasupra mesei de dulciuri si sa scrieti ceva pe ele (gen "Love is sweet") sau sa folositi foi de aceleasi culori ca si bomboanele folosite. Daca se potriveste cu restul decorului, puteti sa puneti una in spatele mesei mirilor si sa scrieti ceva pe ea, va aparea in toate pozele de la masa. Va provoc sa incercati sa faceti ghirlande, sunt foarte simplu de facut, pot fi un decor de sezon pentru casa sau un decor mai festiv de nunta!


  
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...